theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Vama in Garaj

Ruxandra de la printeranduri.eu organizează un concurs ce are ca premiu două invitații la o întâlnire cu cei de la Vama în data de 8 mai ora 19, în Garajul Europa FM.
Ce trebuie să fac pentru a o convinge să îmi dea mie una din invitații? Pai să spun de ce vreau să particip.
Nu știu dacă pot răspunde direct la întrebare, dar pot spune câteva amintiri frumoase ce țin de melodiile celor de la Vama sau de Tudor Chirilă.
Cred că toată lume a fredonat cel puțin o dată versurile melodiei ”18 ani”. De fiecare dată când ascult melodia mi se face pielea găină și mintea mea caută printre gânduri până ajunge la amintirile de la majoratul meu. L-am făcut într-un cerc mai restrâns de prieteni.
Aproape de ora 12 noapte două prietene foarte bune (printre care și Pisicuveaua) au dat play la melodia asta, cu boxele la maxim și am început toți să cântăm cât puteam, chiar dacă nu toți aveam voce, dar ce mai conta ” Vise în mii de părți/ Vi le fac cadou, împliniți-le voi/ Visul meu îl trăiesc chiar acum”
De câte ori mi-am spus că ”Nu am chef azi” și că ”Vara asta am să mă-ndrăgostesc”.
Uneori când eram la metrou auzeam ”Atenție se-nchid ușile” mă gândeam și îmi spuneam ”Romania is my country” și dacă aș emigra mi-ar fi dor de ”Hotel Cismigiu
Nu îmi place marea dar aș ”pleca la Vama Veche/ Ca să îmi găsesc pereche” de fiecare dată când ascult melodia: ”Vama Veche nu e un loc. Vama Veche e o stare care se poate face și pe Aeroportul Otopeni […] ne trebuie o chitară și puțină liniște. […] Nu e mare scofală […] E doar un spațiu… gol și ca orice design mișto, e mișto când e gol” – cum a zis Tudor în cuvântarea lui despre creativitate de la cursurile ”Creative Fitness Studio”.
A mai spus tot el la aceleași cursuri ”Un om scrie din ceea ce i se întâmplă” – sunt în totalitate de acord cu el. De asta și melodiile și versurile lor sunt atât de expresive.
I-am văzut și ascultat o dată live, era undeva prin anul I de facultate într-o frumoasă zi de primăvară, am fost cu niște foști colegi de liceu în parcul Tineretului la o terasă unde au susținut un concert. Luați trăirile pe care le aveți când le ascultați melodiile și multiplicați-le de 5-10 ori.
Înainte de a-i asculta pe ei live, am fost într-o zi geroasă de iarnă la teatru.. la piesa ”Biloxi Blues” în care Tudor Chirilă joacă rolul unui sergent nu prea întreg la minte pe nume Toomey. Este o piesă de teatru la care se râde mult și dacă în minte încerci să îți amintești melodiile ”Instructia” și ”Am să mă-ntorc bărbat” îți vei da seamă de armonia dintre ele.
Și totuși să încerc să răspund la întrebarea Ruxandrei: De ce aș vrea să particip la acest eveniment?
– pentru că de fiecare dată când le ascult melodiile mi se face pielea găină…
– pentru o creativitate fresh, o gura de aer proaspata ce aduce o minune peste substanta cenușie
– pentru că vreau să simt încă o dată că ”am doar 18 ani”
– pentru că mi-ar face plăcere să fiu acolo când își vor scoate în lume ”Copilul care aleargă către mare
POSTAREA ANTERIORA
Video si Imaginea de Joi (X)
URMĂTOAREA POSTARE
Regele Leu (I)
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

1 Comentarii

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!