theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Leapsa lu’ Spanac

În lipsa mea se pare ca am primit iarăși niște lepșe.
Una din ele vreau să spun din start că nu am de gând să o onorez. Este vorba despre leapșa narcisistă creată de Emil, pe care am primit-o și de la Aura.
Acum să răspund la cele pe care am de gând să le onorez. Prima este Leapșa inițiată de Spanac, primită de la Emil și Aura.
1) De ce ai blog?
Inițial a pornit ca o provocare. Acum am descoperit că îmi place să scriu.
2) Ce te-a determinat să alegi numele site-ului?
O obsesie dusă la extreme.
3) Blogul tău a ajuns acolo unde voiai?
Nu mi-am impus un target, sau un loc unde doresc să ajung cu el. Scriu pentru că îmi place.
4) Cât de des scrii, cât timp aloci blogului?
Pot spune că scriu în fiecare zi. Există și excepții. De curând am dus o lipsă acută de chef de a scrie, subiecte există întotdeauna. Dau vina pe vacanța de vară care a pus stăpânire pe Formula 1, iar odată cu aceasta am revenit și eu.
5) De pe ce îţi scrii posturile?
Din minte. Scriu despre lucruri care îmi plac sau/și îmi displac,pasiuni, obsesii.
6) Ce computer deţii (caracteristici): ?
Această caracteristică a fost detaliată într-o postare mai veche, pe care o găsiți AICI.
7) Dacă tot activezi pe blog, mai ai timp de prieteni adevăraţi, în afara mediului online?
Întotdeauna. Pentru că ei au fost înainte blogului și online-ului. Și dacă nu am avea prieteni ar fi grav (părerea mea)
8) Unde te vezi pe tine peste 5 ani?
Asta sună a întrebare de interviu. Întrebare pe care o urăsc mereu când mi se pune. Nu știu răspunsul acestei întrebări în detalii, dar în mare m-aș vedea plecată din țară.
9) Blogul actual îl vei avea peste 5 ani? Ce ar mai fi cu el?
Domeniu a fost câștigat/primit de la Refu. Ținând cont că mi s-a pus pata mai nou să îl reînnoiesc pentru 5 ani, pot spune că totuși am de gând să scriu pe el în continuare/
10) De încheiere, ceva sfaturi pentru cei mititei?
Mai am o leapșă primită de la Katy, pe care o voi onora în câteva zile.

Discover more from Forever Young

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Categorie:Leapsa
Etichetă:,
POSTAREA ANTERIORA
Shell Belgian Grand Prix – Spa-Francochamps – Spa Grand Prix (Twelfth Race Formula 1 2012 season)
URMĂTOAREA POSTARE
SuperBlog 2012
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

2 Comentarii

  • 9 September, 2012 la 18:37

    nu merg commenturile

    RASPUNDE
    • 9 September, 2012 la 18:41

      cum sa nu mearga… numai ca trebuie aprobate de mine

      RASPUNDE

Lasa un raspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!