theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Drumul spre inalta societate – John Braine

Astăzi este tot ziua fără articole din sport. Dar voi scrie o recenzie de carte.
Cartea despre care vă voi vorbi am cumpărat-o undeva pe la sfârșitul lunii iunie împreună cu ziarul ”Jurnalul Național”, și nu mi-a luat mai mult de 2 zile până am terminat-o. Mulți amici consideră că citesc o carte fără să o savurez, pentru că o citesc prea repede. Exact ritmul în care o citesc mă ajută să savurez cartea care o am în mână.
Este vorba de ”Drumul spre înalta societate” de John Braine, care are și o ecranizare de prin 1959 – ”Room at the Top”. Cartea are și o continuare ”Viața în înalta societate”. Vă recomand atât ambele cărți cât și filmul.
Este o cartea despre o societate plină de prejudecăți, imediat după cel de-al doilea război mondial. Acea societate nu este mult diferită de cea actuală. Prejudecăți și diferențe de status social, despre cei bogați și cei tineri care vor să ajungă sus.
Joe Lampton, un tânăr de origini modeste, dar care are o ambiție de nemăsurat în a-și întrece condiția inițială. Acesta dorește cu îndârjire să urce pe treptele societății, până în vârf unde se află ”înalta societate” care semnifică bogăția, mașini de lux și femei frumoase.
Se spune că scopul scuză mijloacele și că orice are un preț. Prețul succesului este uriaș pentru Joe, fiind dispus să trădeze pe toată lumea și să își trădeze propriile principii și origini.
Primul pas făcut de el este să se mute din Dufton, orașul lipsit de culoare și prăfuit, în Warley care este văzut de el ca un oraș plin de viață. Acesta se angajează ca funcționar la primărie, unde întâlnește persoanele emblematice ale orașului. Totuși viața în această nouă postură nu i se pare mult diferită de cea din Dufton, deoarece nu este genul de om care se mulțumește cu puțin, ci cel care întotdeauna vrea mai mult, și trăiește totul la intensitate maximă.
Din fericire este tânăr și are un șarm dezarmant, reușind să fie primit în ”crema” socială a Warley-ului, dar nu acceptat în totalitate.
În timp devine amantul lui Alice, soția unui bogat afacerist, și parcă orizonturile încep să i se deschidă încet încet, chiar dacă pentru moment gustă pe ascuns din cupa rezervată celor bogați.
Ulterior Joe o întâlnește pe Susan, care este fiica celui mai bogat om din oraș. Acesta este văzută ca un suflet proaspăt și pur, pe lângă Alice care este întruchiparea senzualității, luxului și pasiunii.
Acesta îl tratează pe Joe cu sinceritate, de care tânărul nostru profită pentru a o prinde în plasa lui.
Ca în orice carte unde este vorba de două femei și un bărbat care le vrea pe ambele, lucrurile se complică, iar Joe este nevoit să aleagă între pasiunea puternică oferită de Alice și dorința lui de a crește în societate care poate fi realizată cu ajutorul lui Susan.
Inițial acesta este disprețuit de tatăl lui Susan, care îl pune și la încercare, oferindu-i bani pentru a-i lăsa fiica în pace. Ulterior văzând că refuză banii și îi iubește fata sincer, Joe devine foarte apreciat de viitorul său socru.
Drumul lui este pavat și cu bune și cu mult mai multe rele (e și o expresie care poate fi adaptată cu succes ”The road to heaven is paved with good intentions”), dar în cele din urmă ajunge unde dorește, dar cu ce preț: Alice se sinucide într-un mod destul de brutal, intrând cu mașina într-un zid, iar acesta se simte criminal, din punct de vedere moral.
Citatul cel mai cel… care m-a impresionat este:  ,,Eram cineva: eram amantul unei femei măritate, ieșeam cu fiica unuia dintre cei mai bogați oameni din Warley, nimic nu-mi stătea in cale.”
Articol participant la concursul realizat de BookMag.
Categorie:Recenzii Carte
POSTAREA ANTERIORA
1 februarie surpriza
URMĂTOAREA POSTARE
Spot the differences
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

1 Comentarii

  • 15 March, 2012 la 11:05

    […] este ecranizarea cărții cu același nume a lui John Braine. Cartea a apărut în 1957, iar filmul în 1959. Întâi am […]

    RASPUNDE

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!